in search of sunrise iunie 19, 2008

How do you feel?  Ea (cea cu picioarele pe pamant), el ( cel visator). Acum rolurile s-au inversat. Doare. De ce s-a trezit din vis[cu referire la ea]? De ce n-a visat in continuare[el] ? Unde a intervenit realitatea?  Desi am inceput sa urasc intrebarea “de ce?”, nu pot sa nu o repet la nesfarsit. Ar vrea sa strige , sa fuga undeva departe, sa citeasca o carte si sa planga si mai apoi sa se intoarca intr-un nou ambalaj…intr-o noua forma…s-o ia de la capt ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Are ocazia asta … dar nu stie daca vrea, nu stie ce se intampla…. E soare afara, iubeste lumina, dar totusi perdelele din camera ei sunt trase. Asteapta…nu stie ce asteapta?  Ziua de maine. Vrea sa uite, sa-si imagineze ca a visat, sa se trezeasca zambind, fara golul acela din inima, cu pofta de mancare, cu chef de viata…E vara, e soare, dar in inima ei e iarna, e viscol, iar soarele are colti inghetati. Parca boxele calculatorului nu vor sa redea alte melodii decat cele care au legatura cu el, decat ceva ce are sens, ceva ce o face din nou sa viseze. Meriti sa nu-ti mai vorbesc, meriti sa te ignor, merit sa plang, la fel cum am meritat sa zambesc.  A plouat….apoi a iesit soarele. Asa a fost in data aceea pe care ar fi trebuit sa o sterg din calendar. That’s life, that’s something about me:dupa ploia va iesi numaidecat soarele. But this time….cand va iesi soarele?  Can you read my mind? You surely do…so…stop on asking.

politica(sort of) mai 12, 2008

Prima intrebare din partea voastra, a cititorilor, proabil este:”de ce n-ai mai postat de atata timp?” .Scuze sunt….daca vreau sa le gasesc. probabil voi raspunde ca n-am avut timp destul, dar adevaraul e ca pur si simplu n-am simtit nevoia… poate pentru ca imi era groaza de reactia voastra cand veti citi UN ALT POST personal. Asa ca…am preferat sa stau deoparte, sa nu consemnez nimic, sa privesc de pe margine, din exterior.

Vreau sa va vorbesc despre campaniile electorale( ca tot sutnem in febra lor). Inainte de toate ma intreb:”eu cu cine votez?”. Toti imi promit marea cu sarea, toti vor sa-mi dea carti, calendare, pixuri, toti vor sa imi acorde atentie si sa-mi ofere zambete, sa-mi dea doza aceea de bundispozitie, insa toti, absolut toti, incearca doar sa manipuleze. Un tip josnic de manipulare, demn de dispret. De ce totisunteti asa buni si atat de preocupati de mine, cetateanul de rand, doar in perioada alegerilor? Pana tunci nu dati doi bani, iar acum, brusc si dintr-o data….va pasa! La naiba! Pe mine nu ma mai pacaliti. De fapt, sunteti extrem de egoisti, va pasa doar de voi si de postul pe care urmeaza sa-l ocupati( in cazul in care veti obtine procentaj mare la alegeri).  Mdah….

E tarziiu, somnul ma doboara, cheful imi lipseste, ideea d baza s-a inteles si consider ca e moemtul sa pun punct.

un EU infatigabil aprilie 23, 2008

 

Cuvantul este o piatra de temelie in comunicare, fie ea comunicare stiintifica, laborioasa, personala, simpla, sau o  fila ponosita intr-un jurnal invechit…O fila divizata-n mii de fragmente mistice, al caror inteles inefabil pentru ceilalti, este in perfecta armonie cu trairile tale interiaore si se sincronizeaza intr-un mod indicibil cu zambetul tamp de pe fata ta din fiecare dimineata.

De ce sa consemnez ce vrei tu sa auzi? Cine te crezi?  Esti cumva vreun simbol verosimil al unei forte Creatoare ,in fata careia trebuie sa-mi plec fruntea smerita? Oh la naiba! Asa credeam si eu. Si atunci? Ce ai cu felul meu de exprimare si cu subiectele pe care le abordez? Ce motiv ai tu, sa-mi blasfemezi cuvintele?

Uneori, n-am niciun fundament in ceea ce vreau sa exprim, dar simt ca trebuie sa scriu pentru a putea sa evadez din contingent, pentru a putea sa ma conserv o vreme in propria mea “odaie alba” si sa anticipez momentul “aparitiei scanteii” , sa nu o las sa se stinga, sa o pot intretine vie si vibranta…  De alte multe ori…scriu pentru voi, cei care va obositi sa lecturati insiruirile mele de idei, idei antagoniste cu felul vostru de-a vedea lumea, DAR! nu sunt doar simple idei, sunt mai degraba cuvinte cu o smneificatie aparte, cu un substrat pe care nu sunteti capabili sa-l deslusiti( asta pentru ca nu va osteniti), sentimente traite pana la paroxism.

Nu vreau sa traiesc in universul meu oniric, vreau sa incercati sa va regasiti in insiruirea asta de “litere ordonate intamplator”. Eu am evadat de ceva vreme din acest univers al meu, vi-l pun pe tava aici si acum. Literele tastaturii ma invaluie intr-un mod opresiv , simt ca trebuie sa le insir pe toate (de la a la z) de mii de ori , in mod egal , sa nu scindez perfectibilitatea insiruirii lor in alfabet. Ma orepsc subit din scris si supar literele…dar ma vor ierta pentru vechile si viitoarele posturi. Le readuc eu la echilibrul initial din alfabet….dar intr-o alta zi.

Probabil va intrebati de ce am scris intr-un mod atat de grandilocvent…..’Ete de-aia! C-asa-mi veni mie de data asta.

eieleleminevoi aprilie 21, 2008

Un nou post…..Nu intreba de ce n-am mai postat nimic in ultima vreme. N-am raspuns, am doar scuze. Vreau sa scriu despre voi, prieteni, vreau sa scriu despre zambete. Nimic nu se compara cu momentu in care reusesti sa aduci zambetul pe chipul unui prieten…fie el adus si de o simpla, banala carte istorica.  Vreau sa mai scriu despre Ei, El, Ele, Mine si Voi.  Am sa incep in ordine cronologica: 

Ei - stiu ca sunt acolo de fiecare data cand sunt la marginea prapastiei, stiu ca n-au uitat, desi semnele sunt rare….din ce in ce mai rare. Timpul, anturajul, ne-au dus in directii opuse, dar reintalnirea e de fiecare data plina de momente kodak si amintiri frumoase.

El- stiu ca e mereu acolo(asta pentru ca nu poate sa fie aici), gata oricand sa ma faca sa rad cu glumele lui despre ”un oras cu 2 blocuri” ,  stie ca-i nashpa, stie sa-mi spuna noapte buna de mii de ori, stie ca-l urasc, stie ca mai trebuie sa aiba rabdare putin…stie cam prea multe. Ma tem ca deja e prea plin de sine! Hey! Tu! Deschide geamul! ach-med! si mai stiu ca nu e “the best day” of your life, dar se putea si mai rau!

Ele -  va multumesc ca existati pentru mine, va multumesc ca incercati sa ma intelegeti cand am zile proaste, ca va bucurati cand am parte de cate o reusita, ca ne pierdem timpul cu mii de lcururi marunte, ca va jucati “arastasha” cu mine, ca vorbiti ca bebelusii, ca mi-ati scris o poezie, ca ma ascultati cand turui intr-una, ca ma stresati la lucrari, ca ma lasati sa ma cert cu voi de fiecare data cand “nu ma ascultati” :))), ca avem seri “miro” si ca imi dati teme de gandire.

Mine- nu pot trai fara ei,ele,el,voi….nu pot sa fiu asa cum as vrea sa fiu daca n-ar exista aceste variabile in viata mea.

Voi - cititi, poate va regasiti, poate zambiti, poate nu va pasa, poate credeti c-am innebunit cu atata “duiosie-n glas”….poate chiar am innebunit!:))

In concluzie:

relativ…irelevant aprilie 11, 2008

Una bucata zi…INCA una… zi proasta in ceea ce ma priveste. Treaba asta cu zilele bune …. ceva relativ, mi-as permite sa zic. In fond, toate zilele sunt la fel, sunt bune…doar cele rele sunt relative. Tipul acesta de clasificare….e doar o viziune proprie: in timp ce pentru tine ,”azi”, probabil e “the best day of your life”, pe cand pentru el…nu e altceva decat un cosmar, un cosmar care ar trebui sa se termine in zori.  (E fix). [asta a fost o paranteza].  Eh! mai trebuie si zile din astea…am sa supravietuiesc, cred ca am sa trec peste…chiar daca sunt multi de “daca” intr-o propozitie, in propozitia mea… Chiar daca nu-mi explic ce se intampla cu mine, chiar daca ma strabate cate-un val de ambitie, chiar daca mai apoi se sparge de tarm si timpul sta in calea mea. As avea nevoie de o zi de 48 de ore ca sa pot sa fac tot ce-mi propun….nici asa nu mi-ar ajunge. Apropo de timp: si el e relativ…..il masuram….doar asa …de ghidaj, ca sa stim “de cand si pana cand”, sa avem un “start” si mai apoi un “end”, sa putem sa ne fixam ceasurile pentru a ajunge la timp la intalniri, pentru a avea motiv de cearta uneori, sau pentru a avea motiv de tristete (cand suna alama dimineata)….pentru a putea sa ne gasim un rost in viata. Ar fi bine sa fii aici! Stii asta? 

Oamenii…buni? da! rai? relativ. Oamenii rai sunt asa datorita circumstantelor…in perspectiva “ta” sunt buni, in perspectiva mea sunt “rai”, daca circumstanta atenutanta e in favoarea ta.  Intre ei….exista si acel segment de oameni “nevinovati”:fiecare ii clasifica dupa “ambalaj” si “mod de utilizare”.

M-am saturat sa n-am chef sa vorbesc cu mai mult d 3 persoane dintr-o lista de 500.  M-am saturat sa ma intrebi ce se intampla, m-am saturat sa te intreb, m-am saturat sa n-am timp, m-am saturat sa-mi faci program, m-am saturat sa nu ascult de “beat”, m-am saturat sa ma fi saturat de voi, m-am saturat sa nu ma satur de camera mea…ah…si de aceleasi piese m-am saturat. De vocea aceea nu m-am saturat, nu inca.

Nu-ntreba de ce trec de la un subiect la altul atat de transant. Asa simt. Nu vreau sa ma lungesc, nu simt nevoia, nu inca.

povestea… aprilie 2, 2008

E o voce pe fundal si un creion pe o foaie cu patratele a unei agende de pe birou. Ce vrei sa faci, creionule? De ce ai inceput sa vorbesti fara sa-mi ceri voie? Inceteaza!

Nu conteaza ca maine ma trezesc devreme, nu conteaza ca mi-e somn, dar conteaza ca nu-mi scrii. De ce? Am sa incetez cu intrebarile, ca nu e buna directia in care ma indrept…

Creionul continua sa scrie… La naiba! E nevoie de timp pentru a ne scrie povestea… Ieri era un pas spre azi, azi e un pas spre maine, insa pentru mine ,”azi” nu face altceva decat sa ma intoarca spre ieri. Nu-mi pare rau de nimic, dar ar trebui sa-mi para. E o stare genrala de melancolie-n camera mea… E nevoie de liniste ca totul sa capete sens, e nevoie de dragoste ca sa pot sa te urasc. Ura? Ura e o alta forma a dragostei…ura nu se naste din nimic, nu se naste din ignoranta si nepasare…ea se naste din iubire. Apropo de iubire: ascult acum o melodie care zice-asa : ” It takes no time to fall in love but it takes you years to know what love is”. [Ah! Mi-ai scris! DA! Mi-ai scris... ]

Uita-te in jur! Deschide ochii! Totul e clar, trebuie doar sa vrei sa vezi si sa ai puterea sa accepti si sa recunosti. Am invatat toate astea datorita tie. Nu stiu daca e bine, daca e rau…tot ce stiu sigur e ca totul a capatat sens, tot universul meu alb-negru de pana acum s-a invelit in culorile curcubeului. Si mai stiu ceva:ca umplu orice foaie care-mi iese ni cale. E vina ta!

Totul e frumos acum, soarele zambeste prietenos deasupra noastra si ne aduce impreuna. Hahaha! Cata pricepere si viclenie pe soarele asta…

Intre timp, “azi”-ul nu ma va mai intoarce din drum, ci ma va indrepta spre maine, spre poimaine, spre ceea ce va fi candva…

Ridic privirea spre cer si zmabesc. Ce frumoase ganduri! Ce frumoasa varsta! Ce frumoasa poveste! Nu vreau sa ma gandesc care va fi finalul…nu ma astept la un happy-ending…profit de prezent si profit de minutele care alcatuiesc povestea pentru a putea sa respir fiecare secunda din ea, pentru a putea sa o deslusesc. In timpul asta…o scriu…scriu povestea…o las sa curga si eu consemnez. Pentru moment, creionul oboseste…merge la culcare. Noapte buna, poveste!

haha. 1 Aprilie aprilie 1, 2008

Mda…hai ca-i buna si asta. 1 Aprilie. si ce folos? Nu te mai poti tine nici de farse, nici de glume pentru ca lumea pur si simplu nu intelege! Nu mai are timp sa se bucure, nu mai are timp sa zambeasca, nu mai are timp sa faca o gluma,(uh:ba da! chiar mi s-a facut o mica farsa :))) ) Imi plac farsele… inca mai am pofta de ras si putere de intelegere…  Lipeam azi afise, pentru proiectul de joi si la un moment dat  (eu si inca 2 colege de clasa si de “infractiune”)suntemabordate intr-un mod ciudat : “Ce actiune intreprindeti voi aici?” …. noi:”lipim afise!” haha. Un barbat bine, geaca de piele, seriozitate maxima, scoate din buzunarul de la piept o legitimatie, ne-o flutura mandru prin fata ochilor si se prezinta ca fiind agent de politie(politia comunitara). Reactia? Normal! Am ras, ne-am cerut scuze printre “hlizeli” si am dezlipit afisele de pe perete( de altfel pliiin cu afise de 5 ori mai mari -pe putin-) . Se incadrau frumos in decorul strazii Hrusca si “Gaitele”, lasati sa ne zambeasca de pe peretii cladirilor, dar actiunile AntiDrog trebuie extirpate! Nu trec doua minute, si apare de nicaieri un alt “nenea politai cu o agenda”. Radem, radem, ne amuzam, ei stau de o parte….si in cele din urma ajung la un numitor comun: asadar, se indreapta spre noi, deschide unul dintre ei agenda, ne mai flutura legitimatiile in fata(pentru veridicitate) si incep sa noteze-numele, data nasterii, locul nasterii, adresa. Ah! Cata autoritate! Dar! Explciatie: si cele cu Hrusca si “Gaitele” au fost lipite neregulamentar! Asa…si?:! Ce le-ati facut? Au primit macar amenda? Sunt imprastiate (tot asa neregulamentar)pe toti peretii liberi din oras si cu toate astea stati si le priviti indiferenti. Asta nu e pacaleala de 1 Aprilie, desi ar fi fost tare sa fie asa.

Inca o gluma, o farsa, un lucru care m-a facut sa rad! Tu! Esti mauzant! Al naibii de amuzant chiar! Gata prietenia? De la prima am ajuns nimic? Dar nu-i nimc, asta e. Oricum, mersi ca ma faci sa zmabesc. Acum catva timp cineva nu-si dorea sa fie deplasat…serios? N-a iesit! :| 

Bai! ma intorc la desenele mele, la “Convorbiri didactice” si la tampeniile cotidiene.  Multumesc de intelegere!  Smile please! 1 Aprilie!

Zambesc, zambeste! martie 31, 2008

Am timp, timp doar pentru mine….ma rog:mi-am facut timp! Am timp si pentru blog, ca doar n-am mai postat de ceva vreme…Ultimul post…era interesant, DAR!  tehnologia asta moderna s-a jucat putin cu nervii mei si mi-a umilit orgoliul. Astfel, nimic nu a  fost salvat , daramite publicat? A urmat o perioada relativ scurta…de cateva minute, in care incercam sa-mi controlez furia si sa ma concetrez asupra altor “activitati de securitate nationala”. J Bineinteles, am esuat lamentabil, urmarea fiind :shut down the pc si somn de voie…nah si de nevoie in cazul asta.  Momentan imi fac ordine in ganduri si idei, am in fata mea o foaie alba A3 si una cu nishte linii de-ale mele. Deocamdata ma uit la ele, dar in curand voi lucra la aspectul “foii goale”. Am sa o imbrac nitel cu ajutorul unui 3B Koh-I-Noor. Ma voi aseza la birou si voi incepe sa fiu din nou constiincioasa. E nevoie! Acum zmabesc….sunt fericita. De ce? Pai de-aia! Achh-med! Chiar sunt fericita! Cineva acolo sus ma iubeste! Multumesc! In winamp ruleaza o piesa vesele, veche, dar frumoasa. Vreau sa dansez, sa urlu-n gura mare ca merg la Botosani si sa n-auda nimeni , decat tu! Ahahahaha! Merg la Botosani din greseala. Astrele s-au jucat, s-au amestecat, au ras si s-au distrat si mi-au zambit. Bai! Dar a fost de-a dreptul “ranjet” din ala nesimtit! Astrelor, sunteti geniale! Continuati sa zambiti pentru mine, va rog!De azi mi-am propus: organizare organizare organizare! Si nu-mi iese cum vreau, dar ma stradui! Promit solemn! Si tu sa promiti ca ai sa ma certi daca nu ma pun pe treaba!Probabil esti un simplu privitor, din afara, probabil nu te intereseaza, poate nu duci pana la capat lectura acestor randuri, dar vreau doar sa stii ca nu sunt scrise degeaba. De fapt, reformulez: nu sunt doar scrise, sunt mai degraba simtite. Si ce de simtaminte pe capul meu de o bucata de vreme: care mai de care mai ciudate, care mai de care mai neasteptate si mai cu semnul intrebarii….Dar stiu ca esti acolo si zambesti si mai stiu ca tu stii despre ce vorbesc si ca te bucuri pentru mine si alaturi de mine in acelasi timp, iar asta ma face sa cred ca n-am scris degeaba aceste cuvinte… Va urma un post cu multumiri. Sper sa am dispozitita necesara pentru el cat de curand. Haha! Zambesc si inchei zambind! Zambeste si tu pentru ca niciodata nu poti stii cine se va indragosti de zambetul tau! J

Nu stiu… martie 21, 2008

Nu stiu cum ar fi fost, daca nu era, dar banuiesc….Nu stiu daca iti poti imagina, daca era altcumva, dar ma pot intreba… Nu stiu daca te gandesti atat de intens pe cat mi se pare, dar pot sa-mi inchipui… Nu stiu daca visezi, dar mi-as dori… Nu stiu sa intreb, dar ma stradui… Nu stiu sa vad dincolo de ce-mi prezinti, dar incerc… Nu stiu daca tie iti sunt adresate aceste randuri, dar pot afla… Datoria ta e sa intrebi….daca vrei, daca esti interesat. Nu stiu de ce nu am continuat cu “adevaruri neadevarate”, dar sigur voi continua…intr-o alta zi. Nu stiu daca sa am incredere, dar deja e prea tarziu… Nu stiu de ce zambesc in fata unor litere, dar inca sunt in cautarea raspunsului… Nu stiu de ce nu-mi pasa de nimic, dar totusi ma consum… Nu stiu de ce nu rad, cand ar trebui sa fiu bucuroasa, dar am sa aflu… Am carnet de conducere! (acum am zambit). Nu stiu de ce am zambit, dar cred ca sunt mandra de mine… Sunt doua lumi paralele, care nu se pot intersecta, dar ne vom stradui …nu-i asa? Nu stiu daca intelegi ceva, dar ma vei intreba…cred. Inca ma uit la telefon…astept. Nu stiu ce astept, dar ma vei lamuri… Vreau sa intelegi  fara sa-ti explic, dar ma tem ca nu e posibil, dar totodata e putin probabil. Sunt doua cazuri: nu-ntreba acum! Le tin pentru mine. Nu stiu daca e corect, sau daca e sanatos, dar nu-mi pare rau, desi regretele s-au nascut cu ceva timp in urma… dar am facut un pact cu timpul. In cazul in care nu ne ajuta, ne vom ocupa personal de asta. Nu stiu ce intelegi prin “personal”, dar cred ca gandim la fel. Nu stiu de ce faci si tu parte din segmentul de 2%…nu e drept! ~X(

De multe ori nu gasesc nici un rationament in tot ce se intampla, dar nu incetez sa il caut…Nu stiu daca trebuie sa uitam de ratiune, dar cu siguranta vom afla.

In concluzie: nu stiu de ce am scris lucrurile astea, fiind convinsa ca nu voi fi inteleasa, dar nu-ntreba! Incearca sa simti!

Pretutindeni neadevar martie 20, 2008

“Vitiul radical in toata directia de astazi a culturii noastre este neadevarul [...], neadevar in aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezii, neadevar in gramatica, neadevar in toate felurile de manifestare a spiritului public” Titu Maiorescu

Un adevar despre neadevarul care ne inconjoara, despre lumea in care ne nastem, crestem, invatam, traim, speram, o lume cu care ne incheiem socotelile intr-un final, iar, daca am vrea sa incheiem intr-un mod cu o nota de amuzament, ne-am putea intreba: ” Oare viata e adevarata?” Probabil, in acest moment, multi ar sari sa-mi demonstreze ca raspunsul la intrebare este, fara doar si poate, unul afirmativ…doar respiram, ne hranim, simtim, luam decizii, avem aspiratii, invatam, ne informam, lista putand continua la nesfarsit.

Dar! Daca stam bine sa analizam, luandu-le in ordinea mai sus mentionata:

1.Respiram. Dar ce respiram? O mare parte ar raspunde ce a invatat la scoala: oxigen, dioxid de carbon, azot si alte gaze, dar cati dintre noi sunt constienti de gradul de poluare a aerului pe care il respiram? Raspunsul ar fi: majoritatea dintre noi… si atunci de ce copiii inca invata doar lucrurile generale, de ce restul e mascat cu atat de mare pricepere, sau de ce nu e nici macar pomenit in cartile de “Stiinte ale naturii” ?

2. Ne hranim. Dar cu ce ne hranim? Daca, in cazul respiratiei, totul parea relativ usor, aici totul se complica. Ce se ascunde, de fapt, in spatele atator “E”-uri atat de controversate? Mai nou, in loc de “E 231″, e scrisa denumirea in termeni stiintifici a acelei substante, ca sa nu se mai sperie oamenii la cumpararea unui produs cu multe “E”-uri inscrise pe ambalaj. O forma subtila si frumos ambalata(ca tot era vorba de ambalaje) de neadevar si de manipulare in acelasi timp.

3. Simtim. Simtim ce credem ca ar trebui simtit, ne e mila de un cersetor flamand, pentru ca asa e crestineste, ne bucuram pentru reusita unui apropiat, pentru ca, altfel, s-ar simti prost, iar exemplele pot cotinua la nesfarsit. Ajung sa ma gandesc, de multe ori “oare mai exista persoane care, atunci cand se uita in ochii mei si-mi spun ca se bucura pentru o reusita de-a mea, gandesc la fel. ” Ma bucur pentru tine!” Sunt cuvinte simple, care sunt spuse in lipsa unei idei mai bune, in timpul unei conversatii. Momentele acelea unice, cand simti ca cel caruia ii impartasestimotivul tau de fericire simt cu aceeasi intensitate bucuria ta, sunt foarte rare in zilele noastre, dar atunci, cand ai ocazia sa le intalnesti, te apropie intr-un mod miraculos de acea persoana. Si acum vine intrebarea: Cati dintre noi avem persoane atat de apropiate?

 ….

Va urma.