in search of sunrise iunie 19, 2008
How do you feel? Ea (cea cu picioarele pe pamant), el ( cel visator). Acum rolurile s-au inversat. Doare. De ce s-a trezit din vis[cu referire la ea]? De ce n-a visat in continuare[el] ? Unde a intervenit realitatea? Desi am inceput sa urasc intrebarea “de ce?”, nu pot sa nu o repet la nesfarsit. Ar vrea sa strige , sa fuga undeva departe, sa citeasca o carte si sa planga si mai apoi sa se intoarca intr-un nou ambalaj…intr-o noua forma…s-o ia de la capt ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Are ocazia asta … dar nu stie daca vrea, nu stie ce se intampla…. E soare afara, iubeste lumina, dar totusi perdelele din camera ei sunt trase. Asteapta…nu stie ce asteapta? Ziua de maine. Vrea sa uite, sa-si imagineze ca a visat, sa se trezeasca zambind, fara golul acela din inima, cu pofta de mancare, cu chef de viata…E vara, e soare, dar in inima ei e iarna, e viscol, iar soarele are colti inghetati. Parca boxele calculatorului nu vor sa redea alte melodii decat cele care au legatura cu el, decat ceva ce are sens, ceva ce o face din nou sa viseze. Meriti sa nu-ti mai vorbesc, meriti sa te ignor, merit sa plang, la fel cum am meritat sa zambesc. A plouat….apoi a iesit soarele. Asa a fost in data aceea pe care ar fi trebuit sa o sterg din calendar. That’s life, that’s something about me:dupa ploia va iesi numaidecat soarele. But this time….cand va iesi soarele? Can you read my mind? You surely do…so…stop on asking.



